Parcul Feroviarilor nu este un proiect verde, este un proiect roșu, pentru mine cel puțin.

Istvan Szakats este originar din Miercurea Ciuc. A terminat Facultatea de Matematică și Informatică din Cluj, apoi Arte și Design. Stakeholder în scena culturală locală, președinte al Fundației AltArt și al Federației Fabrica de Pensule, produce proiecte culturale și artistice angajate social (Orașul Vizibil, Musai-Muszáj, Pata-Cluj, Ars.Publica / Res.Publica).


Proiecte și provocări profesionale

În primul rând nu știu care este profesia mea. Am terminat informatica, am terminat arte plastice, lucrez în domeniul cultural, așa, pe larg vorbind. Asta înseamnă că producem evenimente. Sunt co-fondator al Fundației AltArt, care creează proiecte culturale artistice, cam asta ar fi dacă vrei implicarea mea în zona culturală. Din acest punct de vedere, fundația împlinește 20 de ani, anul acesta, suntem destul de vechi pe tarla. Am putea să spunem că ne ocupăm de dinamizarea vieții culturale și producem artă și cultură angajată social. Din cauza asta suntem legați de țesutul social al Clujului și aici sunt câteva provocări notabile.

Când am început am zis uite, avem un oraș de 324,000 de cetățeni plus 100,000 de studenți, ca atare sunt studenți grămadă și iată tineret, dinamică, idei, entuziasm, etc., dar nu este așa. De fapt, faptul că studenții stau 3-4 sau 5 ani în Cluj după care o cam tulesc, asta înseamnă că până angajezi un om, în sensul de angajament civic, durează să zicem 2 ani, până prinde gustul, până prinde elan, până prinde siguranța acțiunii, mai stă 1 an lucrează și după aia pleacă. Asta înseamnă că tu tot timpul trebuie să o iei de la 0. Avea la un moment dat Pepi Viehmann un curs de jazz în Casa de Cultură a Studenților, și în fiecare an începea cu originile jazz-ului, cu blues-ul, cu un capitol cu lucrătorii de pe plantație, dar niciodată nu putea să depășească era swing-ului, pentru că până termina epoca swing-ului se termina anul, după care iar trebuia să o ia de la început, cam așa suntem și noi. Inițiere, cool, cursuri avansate nu mai ai timp, pentru că până să ajungi cu omul la acel nivel de angajament, deja a terminat BA-ul, MA-ul și a plecat din Cluj.

Tineretul din Cluj, de fapt studențimea pe care noi contăm, este destul de conservatoare, dacă vrei conservatoare și hedonistă. Nu o iau în nume de rău pentru că așa am fost și eu, să zicem mai puțin conservator, dar care înseamnă că la chefuri, la evenimente unicat, care se întâmplă prima și ultima oară, este excelent. Evenimente gen Untold, bâțâială 3-4 zile, epic. Dar ca să preia ceva, un flux, care este lung, care nu este evident, la care trebuie să te racolezi , să înveți să te sincronizezi și după să începi să crești, pentru așa ceva foarte rar găsești oameni. Asta este o foarte mare provocare pentru fundație, în primul rând, și cred că dacă Clujul și-ar pune problema de reconfigurare socială, prin această forță enormă care este stundențimea și care este primul marker indentitar al orașului, oraș universitar, atunci ar fi un challange pentru oraș, însă orașul nu prea își pune această problemă.


Clujul contemporan. Agende, fenomene, actori

Administrația locală este la fel de conservatoare, peri-urbană dacă vrei, dacă te uiți cine administrează orașul, în general sunt oameni care au ajuns de prin sate din Apuseni. Uită-te la Emil Boc, uită-te la Tișe, nu prea au viziunea unui oraș modern, european, urban. Plus populația pe care o deservesc, acei 324,000 sunt exact aceeași conformație. Există o generație de funcționari publici, o zonă academică, onorabilă, dar în mare orașule este conservator și ca atare orașul nu își propune acest challenge, de fapt. Pe lângă asta există niște curente de IT, să zicem această retorică de Clujul Sillicon Valley al României, care de fapt este o bulă, care se va sparge. Această retorică încă aduce interese private ce sunt preluate într-un timp scurt de către administrație, vai ce interesant, deci hai să ne regenerăm retorica politică, anul acesta cu un pic de IT, anul viitor cu un pic de inovare socială, anul următor cu un pic de park for the people. Dar nici un discurs nu este asumat a la long, cum ar fi procese de 10 ani, 15 ani, asta se relevă de fapt și în așa zisa strategie a  orașului. Ca atare, există agenți în oraș care au agende, care agende se care se împletesc, care deobicei agende sunt scurtuțe, și singura agendă a adminstrației publice este regenerarea sinelui. Să își continue regnul asta este tot.

Pot spune care sunt provocările contemporane din punctul meu de vedere, dar nu există challenge-urile orașului, pentru că este prea eterogen, prea multe voci, prea multe interese, prea multe agende, dar diagnoza mea este cam asta. E ca și cum ai avea sfori de 20 de cm din care vrei să faci o sfoară de 1 km și atunci trebuie să fii destul de abil la împletit.

În primul rând omul încearcă să supraviețuiască, iar noi am ajuns pe un teritoriu unde dacă voiam să ne facem (să avem) o pâine stabilă, atunci făceam noi UNTOLD, și știam că vin toți studenții de la Politehnnică, bubuie muzica, vine un Dj, rupem niște bilete, tradiție, contemporanitate, treaba merge, dar noi n-am vrut asta. La scurt timp după ce am început, scurt timp înseamnă vreo 5-6 ani, ne-am reconfigurat încet spre arta angajată social, spre cultura angajată social. Am încercat să vedem în ce fel arta poate cataliza procese sociale, mai apoi am încercat să vedem în ce fel cultura poate cataliza procese sociale. Atunci am început Orașul Vizibil, anul acesta face 10 ani și nu o să mai fie o nouă ediție, așa am ajuns și în Parcul Feroviarilor, ca să vedem dacă funcționează steagul power to the people. Hai să vedem cum pot oamenii să își descopere independența, autonomia decizională, să își combine resursele, să creeze p micro-narativă a empowerment-ului cetățenesc, dar nu se prea întâmplă nici acesta.  

Abia anul acesta începe să îmi licăre după 20 de ani de chinuială, că de fapt nu sunt mulți oameni care vor să aleagă libertatea, care vor să aleagă autonomia decizională, majoritatea oamenilor vor să aleagă siguranța. Dacă siguranța asta pentru ei înseamnă că au un daddy (tătic) care vine și asfaltează, care vine și decide în locul lor, care îi îngrijește, atunci preferă să delege aceste libertăți și implicit responsabilități. Din cauza asta găsești foarte greu oameni care se implică în proiecte a la long.

 


Consultare publică și experiența Feroviarilor

Spațiile verzi sunt una dintre cele mai grave probleme ale Clujului, pe lângă asta, oamenii nu prea au cultura spațiului verde. Dacă te uiți cum s-a dezvoltat Mănășturul, cum s-a dezvoltat Mărăștiul, acolo este un spațiu gri, s-a dezvoltat organic un alt tip de cultură a utilizării spațiului, care spațiu se întâmplă să fie gri, nu verde. Deci nu prea poți învinui cetățeanul că nu are sau că nu și-a dezvoltat cultura spațiului verde, cât timp nici nu ai avut spațiu verde pe care să își exerseze talentul. În epoca ceaușistă cultura spațiului verde a fost 1 Mai, ieșit în Hoia, lăsat în urmă tot felul de mizerii. Dar în interiorul urbanității, cum poți să folosești, în câte feluri poți să folosești un spațiu public, care se întâmplă să fie verde ?

Cred că mai degrabă există cultura spațiului gri în Cluj decât cultura spațiului verde și asta se vede și la nivel de administrare. Aici dacă te uiți la fantezia adminstratorului public de cum trebuie să arate spațiul verde, păi clar frate, gard în jur și gata. Este narativa rurală, ai un teren, păi trebuie să faci un gard, ca să știi o treabă, ce e al meu nu e al tău. Când a fost prima consultare pe Mănăștur, pe așa zisul proiect de Bugetare Participativă, am fost acolo.  Majoritatea locatarilor au zis că în jurul blocurilor prima oară trebuie să punem garduri și atât de omniprezent a fost, până la urmă s-a trezit un cetățean mănășturean zicând păi ce facem frate, reconstruim satul la oraș?! dar până la urmă exact asta a fost, oamenii tindeau să reproducă satul la oraș aici nu intră nimeni că  este proprietate, numai cei din blocul meu.  

În Mărăști și în Mănăștur găsești o utilizare a spațiului gri, o cultură a spațiului gri mult mai dezvoltat. Spațiul verde, parcurile în speță, sunt spații dominate de discursul care este generat de fantezia administratorului public, care vrea să știe că avem o alee, avem trei tufe, avem niște bănci, avem o lampă și gata parcul !

Deci să utilizezi în mod mai fantezist, nici nu îi trece prin cap, orizontul colectiv nu prea are șanse să se dezvolte din cauza acestei apăsări și precodări ale administratorului și tot așa o regenerăm.


Poate orașul deveni mai verde, mai puțin poluat și mai prietenos cu pietonii ?

Eu cred că Clujul se duce către o catastrofă și nu se poate reglementa în următorii 10 ani în nici un fel din punctul de vedere al traficului. Zeci de mii de mașini au fost înmatriculate în ultimul an, Floreștiul a crescut cu 30,000 de locuitori în ultimii 10 ani, majoritatea voiau să fie clujeni doar că nu au mai căpătat loc în oraș pentru locuire, că nu au avut bani, că nu s-a construit destul, etc. Floreștiul este astfel un fel de Cluj, un apendice al Clujului și fiecare face aflux, drumul este absolut sugușat, nu se vor face acele drumuri care să amelioreze situația.  

Cealaltă catastrofă care se prefigurează este Borhanciul, deja nu se mai dau autorizații de construcție și din cauza drumului, oamenii vor locui acolo însă nu vor putea ajunge. însă drumurile nu se prea pot reconfigura. Toate proiectele mari administrația nu este capabilă să le duc la bun sfârșit. Din cauza asta numărul de mașini vor crește, drumurile vor fi aceleași. Că sunt niște mici mișcări de genul hai să facem bandă pentru tramvai,  sunt mutări onorabile, dar este o linguriță într-o mare. Administrația niciodată nu a ținut ritmul, la ei întotdeauna vine iarna (socială) și îi ia pe neașteptate. Orașul întotdeauna se întâmplă, dinamicile urbane se întâmplă, și administrația se prinde ulterior că vai iară ne-a prins cu chiloții-n vine, vai ce facem ?! Nu iau nici o măsură de fapt, pentru că sunt extrem de reactivi, sunt extrem de prost organizați, și practic tot timpul sunt cu vreo 10 ani lejer în urmă.

Practic, Parcul Feroviarilor nu este un proiect verde, este un proiect roșu, pentru mine cel puțin. Este un punct de intrare fezabil în discuție. Dar pentru mine nu a fost niciodată o problemă verde, a fost o problemă roșie dacă vrei, de mobilizare cetățenească, de emancipare cetățenească, de reconfigurare a micro-narativelor, de rețesut socialul urban, care, n-o ieșit. De altfel, cum se pune problema verde se vede și acuma cu Parcul Est. Oricât consulți cetățenii, până la urmă, vine primarul, în general sau vine administrația publică și zice, nu frate, facem aqua park,  pentru că atâta le este fantezia, asta este narativa în care ei se regăsesc, atâta știu imagina, ca atare nu pot face mai mult. Oricât ai vrea să faci mai mult, lor li se pare că îi agresezi, și cumva te fentează, exact așa cum s-a întâmplat și cu Parcul Feroviarilor.


De peste 20 de ani acționezi în socieatea civilă, te-ai gândit să treci vreodata de cealaltă parte a baricadei, în arena politică mainstream ?

Există mai multe moduri de a participa la fenomenul politic. Există un câmp în care oamenii au puteri diferite de a-și impune agenda, de a controla resurse, de a le distribuii… și felul prin care aceaste acțiuni se codează și standardizează prin ce fac partidele politice, ori prin jocul politic partinic, mi se pare o atrofiere. E ca și cum ai avea un pian de 7 octave iar politicul joacă numai DO, RE, MI, pe 2 octave. E reducționist, e plictisitor, iar pentru mine e aproape jignitor și cu siguranță contraproductiv să nu pot să mă folosesc de toate celelalte taste.

 

 


Un material realizat de Bernadeta Pătraşcu și Grig Vulpe în cadrul colecției documentare ”Faces from the backstage”, o serie de portrete-interviu cu actori din societatea civilă internațională, cetățeni ce participă la transformarea modului de a imagina spațiul public contemporan.

@ Muzeul Pietonilor, 2018