De fapt, un oraș fără spații verzi e un oraș mort. Viul este determinat de numărul cât mai mare a verdelui.

Grecu Cristian-Dan este originar din Deva, Hunedoara. Încă din liceu a cochetat cu științele umaniste, datorită interesului său pentru justiție socială. Face colaje cu oameni, clădiri și pisici iar acum derulează un proiect de fotografie documentară despre modernismul socialist în arhitectura Clujului.


Orașul contemporan și provocările acestuia

În mare, orașul contemporan este polul central socio-politic și economic. Preia forța statelor naționale, unele orașe fiind mai puternice decât state întregi. Cum zonele rurale se depopulează tot mai mult, precum și orașele mici, în fiecare țară există câteva orașe care sug totul: de la populație, la fonduri, chestiuni culturale, economice, etc.

Drept urmare, văd orașul contemporan ca un monstru care tot crește și tot crește și ocupă tot mai mult spațiu, atât fizic cât și mental. Reproduce toate nevoile individului în cadrul propriilor ziduri, așa încât omul va ieși din oraș numai în scop recreațional, nicidecum în scop de a exista ca atare. Sugând tot mai mult orice-ul care ne înconjoară, orașul devine antagonic și nesustenabil, și avem exemple de orașe care au eșuat lamentabil, chiar dacă au avut o perioadă de glorie și avânt economic.
Ca atare, provocarea principală a orașului și a acelora care locuiesc în el e: cum facem să sustenabilizăm mecanismele și toate cele care formează și fac din oraș, oraș?


Cele mai importante proiecte

Nu sunt multe, și mare parte dintre ele nu mai există, fie că vorbim despre Tinerii Mânioși, fie din diverse tentative de a forma alte grupuri și chiar și o editură (fapt care încercăm să facem, din nou, acuma, dar alți oameni). Acestea nu mai există, ca atare, nu se mai prezintă decât în cadrul memoriei colective a unor grupuri mici.

 

Venirea în Cluj

Având rude la Cluj, am venit cel puțin o dată pe an de când mă știu. Desigur, nu știam decât zona imediată din jurul blocului rudelor mele și plaja Grigorescu, deci, pentru mine era o situație de neclaritate: acest loc unde mă aflu eu și cunosc, unde se află, de fapt, în cadrul orașului? Abia când am venit să mă înscriu la facultate, în 2011, am avut ocazia să descopăr singur calea către centru, și, cu ocazia asta am început să-mi creez harta mentală, la care lucrez și în ziua de azi. Dar, dacă e să vorbim despre 2011 vs. 2018, sincer impresia generală este exact aceeași cu strada pe care locuiesc în orașul natal: cândva, pe acea stradă treceau doar 4-5 mașini, iar cu trecerea anilor, a devenit așa de congestionată și de împuțită, încât nu o mai suportam și nu mai era sigur. Desigur, este o diferență mare între o stradă și un oraș precum Cluj, dar la nivel emoțional pe acolo sunt.


Implicare cetățenească

E vorba, mai degrabă, despre un proces. Inițial nu mă interesa orașul, voiam să-l distrug, atât fizic cât și în capul meu, dar, în timp și spațiu, am ajuns la concluzia că este imposibil de distrus orașul, ca atare, trebuie reimaginat. Dorința de a mă implica în problemele orașului izvorește, deci, din sera mea ideologică asumată, și anume, că mă consider anti-autoritarian de stânga (”comunist”, zice-se). Îmi doresc ca oamenii să poată trăi într-un mediu care nu alienează, nu crează discrepanțe de clasă, căci acestea oricum ar trebui distruse pe cât mai mult posibil, într-un oraș care este sigur, prietenos și poate oferi toate facilitățile de care au nevoie oamenii: acces la o locuință, acces la hrană bună și sănătoasă, la diverse facilități, precum cantine, săli de sport, bazine de înot, cinematografe, biblioteci, etc. De asemenea, în tot acest proces de fluidizare a nevoilor umane, orașul să devină un ceva mai integrat în mediul înconjurător: din a fi ceva distructiv, să devină ceva care va ajuta pe cât mai mult posibil natura (de exemplu, prin decrete la nivel de oraș, să se formeze grupe de voluntar sau oameni plătiți care să igienizeze zonele din împrejurimi, să planteze noi copaci, să facă toate cele de trebuință prntru ca flora și fauna din jurul orașului să prospere).


Muncitor cultural ?

Da, mă identific cu titulatura de muncitor, acuma că mai este și de soiul socio-cultural, sincer nu-mi dau seama. Desigur, când vorbim de social, cultural, politic etc., avantajul este acela că dispui de mecanisme de înțelegere a mediului înconjurător, fie că este vorba de unul viu, biologic, conștient sau nu, sau de unul non-biologic. Având instrumentele necesare, poți cunoaște toate acestea, și poți căuta răspunsuri, dacă nu, măcar să poți oferi cunoașterea mai departe. Dezavantajul este acela că…, în general, nu sunt munci remunerate bine, sau chiar deloc, ceea ce face ca mai degrabă să fi precar, iar precaritatea aceasta, dacă vi dintr-un mediu de clasă de mijloc, ți-o poți asuma, dar trebuie ca această meserie să fie accesibilă doar acelora care au un spate mai stabil economic?


Parcul Feroviar și spațiul verde

Povestea cu parcul e veche de câțiva ani, sincer,am auzit-o de atâtea ori încât nu mai știu toate detaliile acelea. Eu am avut de a face cu proiectele din cadrul parcului anul trecut (notă: 2017), pe durata verii și a toamnei, iar eu făceam Gazeta Feroviarilor, o gazetă care apărea cam săptămânal, și conținea informații legate de parc, poveștile oamenilor, visele lor, discuțiile care se creau în jurul acestei zone verzi, etc., munca mea principală era la nivel de design, tehnoredactare și așa, dar mai scriam și eu din când în când una alta.Pe lângă asta, am mai design-uit afișe și Carta Parcului, cartea de final de proiect. Pe scurt, eu m-am ocupat, când era cazul și nevoie, de sfera de imagine a proiectelor. Parcul este într-o stare mult mai bună decât era anul trecut pe vremea asta. Are iluminat, a fost curățat, toaletat, sunt toalete publice, este mult mai accesibil și abia așteaptă să fie îmbunătățit în continuare. Spațiile verzi sunt coloana vertebrală a orașului. Fără spații verzi, un oraș poate paraliza cu ușurință și să se îmbolnăvească. Spațiile de acest soi determină calitatea vieții urbane din punctual de vedere a calității aerului pe care îl respirăm. Acestea pot delimita și zonele de muncă și locuire, și pot determina ca oamenii să își petreacă mai degrabă timpul în afara locuinței, relaxându-se, plimbându-se, citind, etc., pe băncile, iarba, ș.a.m.d. a spațiilor verzi. De fapt, un oraș fără spații verzi e un oraș mort. Viul este determinat de numărul cât mai mare a verdelui.

 


 

Un material realizat de Bernadeta Pătraşcu în cadrul colecției documentare ”Faces from the backstage”, o serie de portrete-interviu cu actori din societatea civilă internațională, cetățeni ce participă la transformarea modului de a imagina spațiul public contemporan.

@ Muzeul Pietonilor, 2018